Cât timp ne pregătim pentru următoarea ediție FAST, vă invităm să ne reamintim de edițiile anterioare, iar astăzi ne gândim intens la ediția din Cluj-Napoca. Festivalul FAST este despre conexiune, iar ediția din 2024, desfășurată sub tema „Diversecity”, a reușit să dea curs dialogului în fiecare moment al festivalului. Cea de-a doua ediție nu numai că ne-a unit ca oameni, ci și ca profesie și viitori profesioniști. Totodată, această ediție a reunit să reunească și o selecție de keynote speakers de renume, precum Níall McLaughlin, arhitect & fondator Níall McLaughlin Architects.

Recent, McLaughlin a fost desemnat câștigătorul Royal Gold Medal, distincție acordată de RIBA – Royal Institute of British Architects. Cu această ocazie, Revista Zeppelin ne oferă un preview din lumea arhitectului, prin interviul realizat în cadrul festivalului, reușind să ne reamintească de cât de apreciat a fost speakerul. Cu această ocazie ne reamintim că în numărul #175 al revistei Zeppelin i-a fost dedicat un dosar mai amplu, precedat de un interviu realizat de Cătălina Frâncu, interviu pe care îl regăsiți integral pe site-ul oficial al revistei Zeppelin, și preluat mai jos:

 

*Ansamblul Master’s Field Balliol College

INTRO

Reporter: Cătălina Frâncu
Photo: Nick Kane, NMLA, David Valinsky, Níall McLaughlin

L-am întâlnit pe Níall McLaughlin prima dată la Festivalul Școlilor de Arhitectură FAST. Mi-a atras atenția felul în care a vorbit despre educația de arhitectură și predispoziția sa de a fi găsit mereu înconjurat de un grup de studenți pe care îi asculta cu interes. Cu multă curiozitate i-a întrebat despre lucrările lor de diplomă, metodele de predare, greutățile și bucuriile de a fi studenți la Arhitectură. Căldura pe care a transmis-o a făcut ca studenții să-l caute chiar și în timpul petrecerilor, spre amuzamentul tuturor.

L-am întrebat despre începuturile carierei de arhitect și despre metodele preferate de predare și ne-a răspuns cu entuziasm și cu multă înțelegere pentru schimbările prin care trece fiecare generație.

Interviul împreună cu trei proiecte orientate către bunăstarea fizică și psihică a studenților indică prioritățile profesionale ale lui Níall și ale echipei sale în timp ce ne descoperă profilul pedagogic al unuia dintre profesorii foarte plăcuți ai disciplinei.

Dincolo de practică și predare, Niall McLaughlin Architects se preocupă de teme ca îngrijirea pentru vârstnici, implicarea în viețile lor și starea studenților într-un climat care izolează mai degrabă decât aduce împreună. Proiectele sunt desenate, deci, astfel încât să încurajeze interacțiunea, să îmbunătățească relațiile între locuitori și să facă loc hazardului.

Conversația cu Níall a avut loc la FAST (Festival for Architecture Schools of Tomorrow), unde am putut să petrecem câteva zile cu invitații, cu studenții și cu școlile de arhitectură.

 

Despre construcție, învățare ca practică profesională și despre curiozitatea de-a-i asculta pe ceilalți

C.F.: Pentru început, aș vrea să te întreb despre schimbările pe care le-ai observat în lunga carieră didactică. Sunt lucrurile diferite acum față de propria studenție?

N.M.: Când am început să profesez, aveam în jur de 26–27 de ani și eram în Londra, deși nu eram originar de acolo. De fapt, nu cunoșteam prea mulți arhitecți în oraș. Așa că am început să predau și, în paralel, să construiesc la scară mică. Am lucrat cu două grupuri de oameni: artizani și studenți. Ei erau, într-un fel, comunitatea mea profesională. Activam pe cont propriu, din camera de zi a locuinței mele. Așadar, reprezentările mele despre lume și conversațiile pe care le aveam erau influențate de interacțiunea cu cei care lucrează direct cu materia. Am încercat întotdeauna să păstrez acest spirit în practica mea. Nu consider predarea ca pe un act unilateral. Mă implic în activitatea didactică, pentru că îmi doresc ceva de la ea – caut resurse care să-mi susțină și să-mi îmbogățească propria practică creativă. Așadar, este un schimb real, cu sensuri și beneficii în ambele direcții.

Pentru mine, acesta este nucleul întregului demers. În clipa în care nu mai are loc acest schimb, înseamnă că nu predau, ci predic. Când am idei asupra cărora reflectez timp îndelungat – concepte dificil de integrat direct în practica profesională –, le pot introduce în cadrul didactic ca subiecte de explorare pe parcursul mai multor ani, pentru a le testa potențialul.

Iar atunci când acest potențial iese la iveală, integrarea lui în practica propriu-zisă devine mult mai firească. Cred că vorbeam despre asta cu niște studenți, recent: faptul că uiți uneori de dimensiunea profesională. Devii arhitect din prima zi a primului an de studiu și, odată cu asta, începi să practici. Nu există ani de pregătire până „devii” arhitect. Poți să te adresezi orașului prin proiectele pe care le propui. Iar atunci când termini școala, îți continui practica profesională și continui să înveți. Învățarea trebuie să fie un proces continuu, pe tot parcursul vieții. Așa că, din prima zi a facultății, practici și înveți simultan.

Revenind la nuanța întrebării tale: cred că atât în Marea Britanie, cât și în America – și poate și aici – practica profesională a devenit tot mai disociată de procesul educațional. Nu sunt suficienți practicieni implicați în activitatea de predare în aceste școli. În mediile didactice în care activez eu, precum și în cele din Dublin, unde am studiat, am fost format de profesori care lucrau în birourile lui Louis Kahn, Mies van der Rohe, James Stirling, oameni care aveau propriile birouri de arhitectură și care ne formau profesional prin prezența lor activă în atelier. Astăzi însă mulți dintre cei care predau vin dintr-un cadru pur teoretic și privesc practica arhitecturală ca pe un domeniu complet diferit. Ce mi-a plăcut la ceea ce am văzut în România – în special la această conferință – este că mulți studenți sunt îndrumați de practicieni.

 

 

*Workshop „Drawing Together”

 

C.F.: Lucrezi, așa cum spuneai, la construirea unei comunități de învățare, nu la impunerea unei dogme. Totuși, modelul acela încă există, sunt arhitecți care predau urmărind să lase o moștenire intelectuală în urma lor. Ce te determină să faci lucrurile altfel?

N.M.: Există o presupunere în întrebarea ta cu care nu sunt sigur că sunt complet de acord: nu cred că acela este un mod greșit de a preda. Mulți oameni au învățat în astfel de contexte și au beneficiat enorm din aceste relații de tip maestru–discipol. Așadar, această relație nu este în sine eronată. Cred că pentru mulți a fost o formulă fertilă de formare. Se potrivește unui anumit tip de student și unui anumit tip de profesor. Ceea ce mă determină să procedez diferit este faptul că eu nu am fost un astfel de student, prin urmare nu pot fi un astfel de profesor. Dar văd alți profesori și studenți excelenți care funcționează bine în acel tipar, iar această diversitate mă bucură. Motivul pentru care nu predau în acel fel este unul de ordin personal: nu sunt înclinat spre acea abordare. Îmi place mai mult să aflu ce gândește celălalt decât să îi spun ce gândesc eu. Îmi stârnește mai mult interesul, în fond, m-am plictisit de propriul meu discurs. Prefer să învăț de la ceilalți.

Ceea ce facem noi este să construim un cadru care spune: „Arată-ne ce ai, adu ideile pe care le-ai visat”. Îmi place să cred că suntem buni în ceea ce aș numi „coaching”, adică ceva de genul: „Ah, dacă te gândești să faci asta, pot să-ți arăt această resursă sau acel proiect…” Este mai degrabă un mod de a-i ajuta să-și structureze ideile și să le crească. Și ceea ce este esențial de înțeles e că asta nu vine dintr-un gest de generozitate unilaterală, ci dintr-un câștig reciproc: în timp ce urmăresc cum ideile lor înfloresc, îmi spun în sinea mea: „Uite o ocazie de învățare și pentru mine”.

C.F.: Ștefan Ghenciulescu, redactorul-șef al revistei Zeppelin, spunea recent că se simte mai degrabă ca o moașă decât ca un maestru, citându-l pe arhitectul și profesorul grec Elia Zenghelis.

N.M.: Este o comparație foarte frumoasă și mă bucur că ai adus-o în discuție. Tocmai am petrecut ceva timp în dialog cu un grup de studenți, iar toți mi-au spus că este cel mai carismatic profesor pe care l-au întâlnit. E încurajator să știi că poți fi o „moașă carismatică”.

Cea mai îndelungată colaborare didactică a mea a fost cu Yeoryia Manolopoulou, alături de care am predat mai bine de 20 de ani la Bartlett – UCL. Obișnuiam să glumim pe seama propriilor noastre stiluri: eu sunt un profesor „propozițional”, iar ea este una „interogativă”. Eu spuneam: „Uite, ai putea face asta sau cealaltă”, iar ea intervenea imediat cu un: „Dar de ce?” [râde]. Am descris întotdeauna stilul nostru de predare ca pe o mașină condusă de două persoane: una apasă accelerația, cealaltă ține mâna pe frână. Cred că există moduri diferite de a preda, iar studenții, de cele mai multe ori, privesc către profesorii lor gândindu-se: „Aș putea fi așa sau aș putea fi altfel…”

C.F.: Cum ai caracteriza relația actuală a studenților cu meșteșugul?

N.M.: Este o întrebare complexă. Studenții pe care îi îndrum… au la dispoziție un atelier de lucru excepțional… poate mai puțin utilizat acum, odată cu avalanșa acestor instrumente digitale „geeky”. Dar cei mai buni coboară în atelier, lucrează cu materiale reale și creează obiecte extrem de frumoase cu mâinile lor. Așadar, există încă o legătură semnificativă cu meșteșugul. Această dimensiune a fost întotdeauna o direcție importantă în practica mea pedagogică. Totuși, simt că lucrurile încep să se schimbe. Studenții nu au găsit încă o manieră complet creativă de a utiliza aceste instrumente sau, cel puțin, nu constant. Aș face, de asemenea, o distincție clară între artizanul care produce obiecte cu mâinile sale și arhitectul al cărui rol nu este să construiască el însuși totul. Arhitectul învață să fie prezent în preajma celor care lucrează direct cu materia și, în același timp, să-și păstreze integritatea propriei practici în acest context al contactului direct cu materialul. Cred că acest echilibru nu este întotdeauna bine înțeles. Idealul ar fi ca, atunci când artizanul primește desenul arhitectului, să înțeleagă exact ceea ce arhitectul știe. E ca la IKEA: când primești instrucțiunile de montaj și te întrebi cât de mult a anticipat autorul lor întrebările pe care urmează să ți le pui în timpul asamblării. Rolul arhitectului este să înțeleagă suficient de bine procesul de construcție pentru a ști ce se poate face și ce nu, și apoi să-i comunice constructorului ce vrea să realizeze, având în minte întrebările, dilemele și complicațiile care pot apărea în execuție. Un desen arhitectural de calitate încorporează această înțelegere. E ca o hartă bine făcută. Dacă o privești și știi că e corectă, dar nu o poți descifra, te gândești: „Problema este la mine, nu la hartă”. Cred că un desen reușit, făcut de un arhitect bun, trebuie să aibă această calitate de transparență și claritate. Și nu pretindem că noi putem realiza acel obiect, că-l putem „meșteri”, ci că înțelegem suficient din lumea celor care lucrează cu materialul, astfel încât să putem sintetiza diverse forme de meșteșug într-un demers coerent.

C.F.: Crezi că putem înțelege cu adevărat lumea celorlalți fără a o experimenta direct?

N.M.: Cred că în școlile de arhitectură ar fi foarte benefic să reflectăm mai mult la asta. Pe vremuri, aveam ceva numit „studio de tehnologie” în fiecare săptămână, unde realizam desene tehnice de execuție. Începeam din primul an cu o axonometrie a unei cărămizi, iar în anul V ajungeam să desenăm complet detaliile de execuție ale propriilor proiecte. Era un exercițiu extrem de util, întrucât cei care veneau să ne îndrume în cadrul acestui studio nu erau profesori din atelierul de proiectare. Erau profesioniști pasionați de tehnologia construcțiilor, iar în acele vremuri obișnuiau să analizeze desenele noastre tehnice atingându-le cu vârful pipei și întrebând: „La ce servește asta?”, „Cum funcționează?” sau: „Cum ai rezolva acest detaliu?” Cred că această latură a arhitecturii – capacitatea de a înțelege și de a comunica riguros un mod de construire – ar trebui cultivată cu mai multă insistență, astfel încât absolventul să posede tipul de dexteritate așteptată, de exemplu, de la un chirurg. Chiar dacă nu vorbim despre o dexteritate manuală, ci despre o dexteritate mentală, ar trebui să poți desena o clădire care poate fi construită, iar această competență cred că nu mai este predată suficient de riguros în școlile de arhitectură de azi.

C.F.: Ai spune că materialele cer o formă anume, așa cum obișnuia să spună Louis Kahn: „Ce vrei, cărămidă?”

N.M.: Există, la Kahn, o dimensiune mistică și, deși admir profund multe aspecte ale operei sale, nu pot adera în întregime la această abordare. Geometric și în felul în care descrie materialele, el operează cu ceea ce aș numi un idealism platonic. Cu alte cuvinte, caută o formă perfectă implicită, geometrică, serenă, care pare să existe dincolo de timp și de convențiile sau practicile umane. Aceasta este dimensiunea transcendentală a lucrării sale, față de care sunt puțin sceptic. Îi prefer proiectele în care se apropie de o abordare vernaculară – în sens metaforic, desigur – în care se ancorează mai mult în natura umană. Dacă iei o bucată de lemn și o întrebi ce vrea să fie, ea îți va spune că vrea să se întoarcă și să devină copac. Piatra vrea să redevină munte. Iar tu, ca arhitect, ai „capturat” aceste materiale și încerci să le transformi în altceva. Așadar, ceea ce trebuie să înțelegi nu este ce ar dori ele, ideal, să fie, ci ce au fost și ai întrerupt tu, intervenind. Pentru că, dacă nu înțelegi natura profundă a lemnului – dacă nu știi cum absoarbe umezeala, cum se pătează, cum se curbează sau se răsucește –, vor apărea probleme. Trebuie să înțelegi natura biologică sau geologică a materialului. Pe lângă asta, mai e ceva: felul în care am „înculturat” materialele, simbolurile și sensurile pe care le atribuim acestora. De exemplu, dacă stăm acum în această cameră și privim tapetul, nu avem parte de o experiență estetică complet neutră. Înțelegem că el poartă cu sine istoria secolului al XIX-lea, aspirațiile sociale și culturale asociate acelui model decorativ. Așadar, înțelegerea unui material implică simultan o dimensiune culturală și una biologico-geologică. Nu e vorba, după mine, despre ideea canonică potrivit căreia materialul ar avea o vocație mistică.

C.F.: Asta îmi amintește de replica vulpii din Micul Prinț: „Devii responsabil, pentru totdeauna, de ceea ce ai îmblânzit”.

N.M.: Cred că o să iau gândul ăsta cu mine.
Îmi place foarte mult numele revistei voastre. Pot să-ți spun o poveste despre zeppelin?

C.F.: Sigur, ascult!

N.M.: Nu știu dacă e adevărată sau nu, doar o transmit mai departe. L-am întâlnit pe un fost profesor de-al meu…, era trecut de 90 de ani și eu mă întorsesem în Dublin după mult timp. M-a invitat la el acasă, să bem o sticlă cu vin. Am ajuns, a deschis vinul, am stat de vorbă, iar el mi-a povestit cum a lucrat în biroul lui Mies van der Rohe, în Chicago. L-am întrebat: „Cum era Mies ca om?” Și mi-a răspuns: „Era extrem de simpatic, jovial, relaxat. Ne ducea deseori la apartamentul lui din Chicago, unde stăteam cu studenții și colegii la un pahar de vorbă, iar el ne povestea tot felul de lucruri”.

L-am rugat să-mi spună una dintre poveștile lui. Mi-a povestit o întâmplare din perioada în care Mies lucra în biroul lui Peter Behrens, arhitectul faimos pentru Fabrica de Turbine AEG, unul dintre pionierii modernismului. La acea vreme, în biroul lui Behrens se aflau și Walter Gropius, Le Corbusier și Mies van der Rohe. Toți lucrau acolo, așa mi-a spus. Se pare că Le Corbusier se lua foarte în serios și era, în plus, extrem de miop. Așa că Mies și Gropius au desenat un dirijabil pe geamul atelierului, cu vedere către oraș. Când l-a văzut, Le Corbusier a exclamat: „Priviți! Un zeppelin!” [râsete]

*

FAST (Festival for Architecture Schools of Tomorrow) este un eveniment anual inițiat în 2023 de Ordinul Arhitecților din România (OAR), menit să creeze oportunități de colaborare între școlile de arhitectură din România și să încurajeze dialogul între educația academică și practica profesională. Festivalul reunește cele cinci facultăți de arhitectură din țară –Timișoara, Cluj-Napoca, Oradea, Iași și București – și extinde colaborarea la nivel regional și internațional. (…) FAST se adresează studenților și profesorilor din domeniul arhitecturii, precum și arhitecților practicieni, factorilor de decizie și publicului larg interesat de calitatea mediului construit. Prin intermediul Festivalului, OAR creează o platformă de dialog și colaborare pentru viitorul profesiei și al orașelor.

Níall McLaughlin Architects – trei proiecte

Ansamblul Master’s Field Balliol College

 

*Ansamblul Master’s Field Balliol College

Planul director integrează opt clădiri rezidențiale pentru studenți, proiectate special în acest scop, un apartament destinat corpului profesoral și un pavilion multifuncțional. Ansamblul edificat delimitează o succesiune de spații exterioare amenajate: grădini interioare plantate, alei umbrite de arbori și borduri vegetale. Colegiul are acum posibilitatea de a găzdui integral populația sa studențească de licență în campus.

 

* Plan de situație

Clădirile cu un regim redus de înălțime sunt dispuse de-a lungul curburii unei margini de teren de cricket și completează un ansamblu existent de locuințe studențești proiectate în anii ’90 de McCormack Jamieson Prichard Architects. Cele 225 de camere de studiu complet mobilate, cu băi proprii, sunt grupate în unități funcționale ce beneficiază de spații comune: săli de socializare, spălătorii, spații pentru colectarea deșeurilor și adăposturi acoperite pentru biciclete.

 

Un pavilion sportiv, amplasat central, are vedere asupra terenului de cricket și include un teren de squash, vestiare și o sală multifuncțională. Structura sa ușoară – realizată din lemn de castan-dulce – cadrează perspectivele prin ferestre culisante care deschid spațiul interior spre o terasă acoperită, înălțată. Interiorul pavilionului este definit de un tavan de lemn stratificat, articulat în planuri suprapuse, cu iluminat integrat. Balliol College și-a dorit un proiect care să reflecte spiritul spațiului colegial tradițional, punând accent pe bunăstarea studenților. Ambiția instituției a fost să reducă izolarea rezidențială și să acomodeze diferite profiluri academice printr-o diversitate tipologică în organizarea camerelor. Această viziune a ghidat întregul proces de proiectare. Schemele funcționale propun spații generoase, adesea cu dublă orientare, cu deschideri spre vegetație abundentă și cu mobilier realizat la comandă. Dotările includ soluții pentru o gamă largă de cerințe de accesibilitate: suprafețe hipoalergenice, perne care vibrează, băi adaptabile și ascensoare de evacuare care permit accesul integral pentru utilizatori în scaun rulant.

*Pavilion cu spații commune

Dispunerea clădirilor răspunde modelului de utilizare zilnică a campusului. Dormitoarele sunt organizate în grupuri, în jurul unor spații comune locale, accesate prin case de scară vitrate care duc către bucătării sau camere comune, toate gândite pentru a facilita interacțiuni spontane.

 

*Plan parter general

Această organizare primară definește nu doar planul camerelor, ci și modul de așezare a clădirilor în jurul curților, străzilor și grădinilor. Construcțiile devin limite și catalizatori pentru spațiile exterioare colective. Ferestrele sunt adâncite în goluri ample pentru a conferi intimitate ocupanților. Fațadele sunt compuse într-o rețea de pilaștri și elemente orizontale din prefabricate placate cu cărămidă, dispuse modular în raport cu repartizarea camerelor. Ferestrele deschise sunt flancate de panouri prefabricate cu texturi reliefate într-un motiv țesut.

*Plan parter, zona careului superior

 

Planul urbanistic răspunde unei varietăți de clădiri istorice existente și unui context morfologic complex. Proiectul mediază tranziția de scară și tipologie între țesutul domestic de vile înșiruite și edificiile instituționale din proximitatea centrului civic al Oxfordului. Această reconciliere formală este realizată prin adoptarea unui limbaj arhitectural comun, aplicat deliberat într-o serie de clădiri repetitive, dar la scară domestică. Paleta materială este constantă și de calitate superioară, aleasă pentru a completa contextul istoric existent. Se face o distincție subtilă între fațadele orientate spre grădini și cele care mărginesc strada. În zonele cu trafic intens, camerele sunt ridicate pe un soclu masiv din zidărie. Interstițiile dintre clădiri generează perspective publice către profunzimea amplasamentului.

*Secțiune prin pavilionul cu spații comune

 

Proiectul, realizat în regim D&B („design and build”, proiect plus construcție), valorifică standardizarea și prefabricarea: băi modulare, cadre CLT/glulam și fațade prefabricate. Furnizorii locali din Regatul Unit au fost implicați pentru a asigura controlul calității și a reduce amprenta de carbon și risipa.

Conceptul arhitectural pornește de la o analiză atentă a nevoilor studenților, la toate scările: de la camera individuală la spațiile de interacțiune, la grădini, alei și curți, cu deschidere spre scara urbană mai largă.

Info & credite – Balliol College Master’s Field Development

Arhitectură: Níall Mclaughlin Architects
Dezvoltator: Bam Construction Ltd
Consultanță: Project Manager Bidwells
Inginerie mecanică și electrică: Harley Haddow
Inginerie de structură și infrastructură: Smith And Wallwork Engineers
Supervizor calitate: Gleeds
Consultanță proiectare: Turnberry Planning
Inginerie civilă: Smith And Wallwork Engineers
Planificare urbană: Bidwells Urban Design Studio

WongAvery Gallery, Cambridge

 

 

WongAvery Gallery este o sală dedicată repetițiilor și reprezentațiilor muzicale din cadrul Trinity Hall, Cambridge. Noua clădire este amplasată în centrul curții Avery, un spațiu care a fost inițial curtea de acces principal al colegiului, dar care și-a pierdut această funcțiune odată cu realizarea curții adiacente, Front Court. Scopul principal al proiectului a fost nu doar crearea unui spațiu dedicat exclusiv practicii și interpretării muzicale – atât de necesar –, ci și revitalizarea curții Avery printr-o intervenție de reamenajare peisagistică centrată pe noua construcție.

 

 

Locul a fost ales pentru proximitatea sa față de capela colegiului, însă prezenta mai multe provocări: curtea este flancată de clădiri protejate de gradele I și II, incluzând capelele colegiilor Trinity Hall și Clare, constituind astfel un sit cu o sensibilitate istorică extrem de ridicată. A fost necesară păstrarea iluminării naturale a a golurilor existente și protejarea dormitoarelor adiacente de disconfortul acustic. Mai mult, șantierul era accesibil exclusiv printr-un pasaj pietonal îngust, ceea ce a impus constrângeri severe privind aprovizionarea cu materiale și echipamente.

 

*Plan de situație

Soluția arhitecturală a constat în realizarea unui pavilion independent, care să devină piesa centrală a curții reconfigurate. Este un obiect de dimensiuni reduse, dar cu o prezență monumentală, a cărui singularitate contrastează cu complexitatea stratificată a contextului construit. Această strategie a permis păstrarea luminatoarelor existente și, deși nu existau precedente pentru amplasarea de noi construcții în interiorul curților colegiale din Cambridge, proiectul a fost avizat la nivel național de Historic England, datorită contextului patrimonial excepțional. Galeria este realizată ca structură portantă, din piatră Portland și beton prefabricat, compusă din volume cubice generate pe planul unei cruci grecești. Spațiul de interpretare se află în zona centrală, în timp ce publicul este așezat în brațele crucii, ale cărorpereți laterali sunt prevăzuți cu rafturi pentru partituri. Deasupra centrului crucii, un lanternou aduce lumină naturală și contribuie la optimizarea acusticii prin creșterea volumului și a suprafețelor de reverberație. Cele patru brațe pot fi complet deschise, transformând galeria într-un foișor deschis, ideal pentru reprezentații în aer liber.

 

*Plan parter

 

Galeria a fost proiectată și pentru a adăposti clavecinul colegiului, un instrument muzical deosebit de sensibil, care necesită control climatic strict pentru a rămâne acordat. Cele patru colțuri ale planului în cruce conțin canale verticale de distribuție a aerului, alimentate dintr-o cameră tehnică mascată sub pavilion, care asigură temperatura și umiditatea constante.

Amenajarea peisageră semnată de Kim Wilkie amplasează clădirea pe o platformă centrală pavată, înconjurată de straturi plantate predominant cu arbuști verzi și plante cățărătoare. Piatra Portland, de nuanță deschisă, din care este construită galeria, contrastează subtil cu vegetația și cu zidăria în nuanțe de miere a clădirilor existente.

Clădirea contribuie semnificativ la îmbunătățirea infrastructurii culturale a colegiului pentru studenții și cadrele implicate în muzică. Prin expunerea activităților muzicale care anterior aveau loc în spații obscure, proiectul amplifică vizibilitatea acestor practici și îmbogățește viața culturală a colegiului în ansamblu.

*Secțiune lungă

 

Info & credite – Song School

Arhitectură: Níall Mclaughlin Architects
Suprafață: 73 M2
Client: Trinity Hall
Dezvoltator/Contractor: Barnes Construction
Structură: Smith & Wallwork
Inginerie mecanică și electrică: Max Fordham
Inginerie acustică: Gillieron Scott Acoustic Design
Peisagistică: Kim Wilkie
Consultant Piatră: Harrison Goldman

Magdalene College Library

 

Am fost desemnați, printr-un concurs desfășurat în 2014, să proiectăm noua bibliotecă a Magdalene College. Noua construcție înlocuiește facilitățile înghesuite și inadecvate din clădirea listată de gradul I Pepys Building aflată în imediata vecinătate, oferind un spațiu mai generos care include o bibliotecă extinsă, un depozit de arhivă și o galerie de artă.

 

 

Clădirea este amplasată într-un sit istoric extrem de sensibil, pe linia mediană dintre Master’s Garden – un spațiu închis și mai retras – și Fellows’ Garden, o grădină mai deschisă. Amplasamentul extinde compoziția cvadrangulară a curților colegiului, derivată din structura monastică originară a sitului universitar.

 

*plan de  situație

Accesul la bibliotecă se face din Second Court, printr-o poartă discretă, apoi pe sub o tisă veche. Din această zonă umbrită se percepe prezența râului care se deschide la marginea peluzei. Ne-am dorit ca parcursul prin clădire să se constituie într-o experiență graduală, care urcă progresiv spre lumină. Pe acest traseu, spațiul se deschide spre camere de lectură, galerii și locuri intime de lectură sau contemplație. În punctul cel mai înalt, biblioteca oferă perspective ample spre peluză și apă. Am urmărit să generăm o diversitate de moduri prin care utilizatorii să-și poată găsi locul în funcție de dispoziție: fie într-o sală impunătoare, fie într-un salon mai restrâns, fie retrași într-o nișă personală.

 

 

Pentru noi, arhitectura de calitate constă în orchestrarea unei varietăți de experiențe subordonate unei structuri ordonatoare, în vederea atingerii armoniei. Noua bibliotecă este construită pe baza unei rețele logice, un țesut de elemente interdependente. O grilă regulată de coșuri de cărămidă susține atât planșeele, cât și rafturile de cărți și funcționează ca sistem pasiv de ventilație prin care aerul cald este evacuat ascensional. Între fiecare grup de patru coșuri este inserat un luminator, care aduce lumina naturală în spațiile interioare: aerul urcă, lumina coboară. Această dispunere repetitivă generează o ierarhie spațială firească: zone înguste pentru circulație și zone largi pentru lectură. Structura verticală portantă, din zidărie aparentă de cărămidă, este articulată cu elemente orizontale din lemn stratificat cu deschidere mare, într-o logică tectonică clară, ce întărește organizarea generală a spațiului. Astfel, se creează o urzeală structurală (o relație de „warp and weft”) – intuitivă pentru utilizatorii clădirii.

 

 

Materialitatea și morfologia bibliotecii derivă atât din contextul construit, cât și din cerințele beneficiarului de a realiza o clădire durabilă și sustenabilă. Clădirile istorice ale colegiului sunt realizate din zidărie portantă de cărămidă, cu planșee din lemn și acoperișuri în două ape cu frontoane pronunțate. Coșurile de fum animă linia cornișei, iar ancadramentele din piatră subliniază golurile. Am încercat să reinterpretăm acest set de elemente arhitecturale în noua clădire. Pentru traforurile ferestrelor am folosit lemn în loc de piatră, care, odată expus intemperiilor, se va patina într-un gri-argintiu asemănător pietrei vechi. Am colaborat îndeaproape cu echipa de șantier pentru a selecta o varietate de cărămizi capabile a reproduce calitățile tactilă și vizuală de tapiserie a fațadelor istorice. În același timp, biblioteca este o clădire contemporană, care integrează strategii inovatoare de ventilație pasivă pentru a minimiza consumul de energie și utilizează structuri din lemn stratificat inginerește pentru a reduce amprenta de carbon a construcției.

 

*Plan parter

*plan etaj 1

*plan etaj 2

*Secțiune

Info & credite – The New Library Magdalene College

Dezvoltator/Contractor: Cocksedge
Structură: Smith & Wallwork
Dezvoltator/Constructor: Cocksedge
Project manager: Savills
Supervizor calitate: Gleeds
Consultanță pentru acustică: Max Fordham
Controlul protecției la foc a clădirii: Mlm

 

---

 

Acest material a fost posibil datorita sprijinului Ordinului Arhitectilor din Romania.

FAST (Festival for Architecture Schools of Tomorrow) este un proiect prioritar al Ordinului Arhitecților din România, inițiat în 2023 și co-finanțat din Timbrul Arhitecturii. Festivalul este prima inițiativă ce reunește toate cele 5 școli de arhitectură din România într-un eveniment colaborativ pentru viitorul profesiei cu participarea practicienilor și deschidere pentru public. Tematica ediției de la Cluj-Napoca s-a numit „ d i v e r s e c i t y ” și a pus în discuție diversitatea fenomenelor care afectează orașele prezentului și oportunitățile pentru viitor.

RO/ Prima seară de TALKS la FAST 2024 – între structură, sustenabilitate și poezie urbană
Ediția a doua a festivalului FAST a debutat cu o seară memorabilă de TALKS la Opera Națională din Cluj-Napoca, marcând începutul seriei de conferințe cu trei invitați internaționali de marcă. Marcio Sequeira de Oliveira, Nicola Delon (Encore Heureux) și Éric Lapierre (Éric Lapierre Architecture) au adus în fața publicului viziuni diverse, dar profund conectate la tema festivalului – „DIVERSECITY”.

Marcio Sequeira de Oliveira a deschis seara printr-o prezentare dedicată modului în care relația dintre arhitectură și inginerie structurală poate fi înțeleasă mai bine prin modele interactive și educaționale, precum Mola Structural Model. Arhitectul și inginerul brazilian a împărtășit din experiențele sale și din convingerea că învățarea prin experiment este esențială pentru viitorul profesiei.

Nicola Delon, co-fondator al biroului Encore Heureux, a vorbit despre rolul reutilizării materialelor în tranziția către o arhitectură mai responsabilă. Prezentarea sa a combinat exemple concrete de proiecte sustenabile cu o viziune umanistă asupra spațiului urban, pledând pentru soluții creative într-un context de resurse limitate.

Éric Lapierre a încheiat seara cu o prelegere teoretică și provocatoare, explorând ideea de arhitectură ca act cultural, poetic și rațional în același timp. Fondatorul biroului ELEx a adus în discuție referințe filosofice și estetice, punând în valoare nevoia de coerență și expresivitate în practica arhitecturală contemporană.

Publicul – format din studenți, cadre universitare, arhitecți și locuitori ai orașului – a umplut sala Operei Naționale din Cluj-Napoca, conturând o atmosferă vibrantă și angajată. Prima seară de TALKS a fost nu doar un prilej de învățare, ci și un moment de reflecție colectivă asupra direcției în care evoluează arhitectura în context urban, social și climatic.

Despre invitați:

Éric Lapierre este arhitect și teoretician în arhitectură, fondator și director al Eric Lapierre Experience (ELEx), o organizație cu sediul la Paris. Clădirile sale sunt recunoscute la nivel național și internațional prin numeroase premii și publicații. Predă la ENSA Marne-la-Vallée din Paris și la EPFL în Elveția și a fost profesor invitat la Accademia di Architettura di Mendrisio.

Nicola Delon este arhitect și co-fondator al Encore Heureux Architects, împreună cu Julien Choppin. A absolvit ENSA Paris-La Villette în 2001. Este cunoscut pentru implicarea sa în proiecte care promovează reutilizarea materialelor, precum și pentru co-direcția expoziției „Gray Matter” de la Pavillon de l’Arsenal din Paris.

Marcio Sequeira de Oliveira este arhitect și inginer brazilian, cu un Master în Inginerie Civilă. Cercetările sale vizează conexiunea dintre arhitectură și inginerie structurală. Din 2004 dezvoltă Mola Structural Model – un model educațional interactiv care simulează comportamentul structurilor.

 

EN/ DAY 1 TALKS at FAST 2024 – structure, sustainability and poetic urbanism
The second edition of the FAST festival opened with a memorable night of TALKS at the Cluj-Napoca National Opera, kicking off the keynote series with three outstanding international speakers. Marcio Sequeira de Oliveira, Nicola Delon (Encore Heureux), and Éric Lapierre (Éric Lapierre Architecture) brought to the stage diverse visions, all closely aligned with the festival’s theme – “DIVERSECITY”.

Marcio Sequeira de Oliveira began the evening with a presentation focused on how the relationship between architecture and structural engineering can be better understood through interactive and educational tools such as the Mola Structural Model. The Brazilian architect and engineer shared insights from his research and stressed the importance of learning through experimentation in architectural education.

Nicola Delon, co-founder of Encore Heureux, spoke about the importance of material reuse as a key strategy for more responsible and sustainable architecture. He illustrated his approach with real-life examples and emphasized creative design in resource-constrained contexts.

Éric Lapierre concluded the session with a thought-provoking keynote blending theory, aesthetics, and critique. The founder of ELEx discussed architecture as a cultural act – simultaneously rational and poetic – and advocated for coherence and expressiveness in contemporary practice.

The audience – a mix of students, academics, architects, and local residents – filled the Cluj-Napoca National Opera, creating a vibrant and engaged atmosphere. The first evening of TALKS became not only a learning platform but a collective reflection on how architecture evolves in today’s urban, social, and climatic challenges.

About the  keynote speakers:

Éric Lapierre is an architect and architectural theorist, founder and director of Eric Lapierre Experience (ELEx), a Paris-based office. His buildings have been widely recognized through awards and publications. He teaches at ENSA Marne-la-Vallée in Paris and at EPFL in Switzerland, and has been a guest professor at the Accademia di Architettura di Mendrisio.

Nicola Delon is an architect and co-founder of Encore Heureux Architects, alongside Julien Choppin. He graduated from ENSA Paris-La Villette in 2001. He is known for promoting material reuse and co-directed the “Gray Matter” exhibition at the Pavillon de l’Arsenal in Paris.

Marcio Sequeira de Oliveira is a Brazilian architect and civil engineer with a Master’s degree in Civil Engineering. His research focuses on bridging architecture and structural engineering. Since 2004, he has developed the Mola Structural Model – an interactive educational tool simulating structural behavior.

 

Galerie foto (credits fotograf oficial FAST: Festival for Architecture Schools of Tomorrow 2024)

                       

RO/ Ziua a doua de TALKS la FAST 2024 – despre arhitectură, politică și umanism
Seara a doua a seriei TALKS din cadrul FAST 2024 a adus din nou publicul la Opera Națională din Cluj-Napoca, pentru un nou dialog internațional despre prezentul și viitorul arhitecturii. Cei doi invitați ai serii, Johnny Leya (Traumnovelle) și Níall McLaughlin, au propus perspective radical diferite, dar complementare, asupra modului în care arhitectura poate răspunde provocărilor actuale.

Johnny Leya, membru fondator al studioului belgian Traumnovelle, a susținut o prezentare intensă despre arhitectura ca instrument politic și critic. Prin proiecte speculative, instalații și texte, biroul explorează relația dintre spațiu și putere, formulând o viziune care depășește granițele convenționale ale practicii. Prezentarea lui a provocat publicul să regândească rolul arhitectului ca actor civic.

Níall McLaughlin a completat seara cu o intervenție profund umanistă, marcată de reflecții despre materialitate, memorie și loc. A vorbit despre modul în care arhitectura poate crea legături emoționale între oameni și spații. Discursul său a adus o notă caldă și meditativă, în contrast deliberat cu abordarea teoretică a serii precedente.

Și de această dată, sala Operei a fost plină, iar atmosfera a oscilat între concentrare tăcută și aplauze spontane. Ziua a doua de TALKS a demonstrat că arhitectura rămâne un câmp fertil pentru întrebări esențiale despre societate, reprezentare și sens.

Despre invitați:

Johnny Leya este co-fondator al studioului de arhitectură Traumnovelle, înființat în 2015 alături de Léone Drapeaud și Manuel León Fanjul. Studioul, cu sediul la Bruxelles, explorează relațiile dintre arhitectură și politică și investighează rolul civic al arhitecturii prin proiecte, texte, expoziții și cercetare critică.

Níall McLaughlin este arhitect irlandez, născut la Geneva în 1962, care și-a înființat propriul birou în Londra în 1990. Proiectele sale includ clădiri pentru educație, cultură, sănătate și locuire, recunoscute pentru sensibilitatea lor poetică și atenția acordată materialelor și contextului. A fost finalist și câștigător al mai multor premii RIBA și este profesor la Bartlett School of Architecture din Londra.

 

EN/ DAY 2 TALKS at FAST 2024 – on architecture, politics, and humanism
The second night of the TALKS series at FAST 2024 once again brought the public to the Cluj-Napoca National Opera, continuing the international dialogue on the role of architecture in contemporary society. The evening featured two distinguished speakers: Johnny Leya (Traumnovelle) and Níall McLaughlin, who offered contrasting yet complementary perspectives on how architecture can engage with today’s challenges.

Johnny Leya, founding member of the Belgian studio Traumnovelle, delivered a powerful presentation on architecture as a political and critical tool. Through speculative projects, installations and writing, the studio explores the relationship between space and power, challenging conventional practice. His talk encouraged the audience to reconsider the civic responsibility of the architect.

Níall McLaughlin followed with a deeply humanistic presentation, reflecting on materiality, memory, and place. Drawing from his experience, he spoke about the emotional connections architecture can create between people and space. His warm and reflective tone provided a gentle counterpoint to the previous evening’s theoretical explorations.

Once again, the Opera hall was filled, and the atmosphere ranged from quiet attentiveness to spontaneous applause. The second evening of TALKS reaffirmed architecture’s potential as a field of critical reflection on society, representation, and meaning.

About the keynote speakers:

Johnny Leya is co-founder of the architecture studio Traumnovelle, established in 2015 with Léone Drapeaud and Manuel León Fanjul. Based in Brussels, the studio explores the intersections of architecture and politics, examining architecture’s civic role through projects, writing, exhibitions, and critical research.

Níall McLaughlin is an Irish architect, born in Geneva in 1962, who founded his own practice in London in 1990. His portfolio includes buildings for education, culture, healthcare, and housing, known for their poetic sensibility and careful attention to material and context. He is a multiple RIBA award recipient and teaches at the Bartlett School of Architecture in London.

 

Galerie foto (credits fotograf oficial FAST: Festival for Architecture Schools of Tomorrow 2024)

            

RO/ Ziua a treia de TALKS la FAST 2024 – un dialog special cu Peter Zumthor
Ultima seară a seriei TALKS din cadrul FAST 2024 a avut loc la Opera Națională din Cluj-Napoca și i-a adus în fața publicului pe arhitectul Peter Zumthor, poeta Liliana Ursu și arhitectul Kázmér Kovács. Evenimentul a fost conceput sub forma unui dialog și a încheiat într-o notă specială programul de conferințe al festivalului.

Discuția a urmărit teme centrale din practica lui Peter Zumthor, cu accent pe impactul emoțional și senzorial al arhitecturii, în acord cu tema DIVERSECITY. Formatul a fost unul relaxat, fără prezentări formale, iar schimbul de idei dintre invitați a fost moderat de Kázmér Kovács. Publicul, format din studenți, cadre didactice, arhitecți și invitați ai festivalului, a umplut sala Operei Naționale, contribuind la atmosfera atentă și concentrată a serii. Sesiunea a marcat încheierea oficială a programului TALKS din cadrul FAST 2024.

Despre invitați:

Peter Zumthor, născut în 1943 la Basel, Elveția, își desfășoară activitatea împreună cu echipa sa de aproximativ treizeci de colaboratori într-un peisaj alpin, la Haldenstein. A realizat lucrări cunoscute la nivel internațional precum Kunsthaus Bregenz, Therme Vals, Kolumba Museum din Köln sau Memorialul Steilneset din Vardø.

Liliana Ursu este poetă, eseistă, traducătoare și profesor universitar.

Kázmér Kovács este arhitect, profesor și cercetător în domeniul arhitecturii.

 

EN/ DAY 3 TALKS at FAST 2024 – a special conversation with Peter Zumthor
The final evening of the TALKS series at FAST 2024 took place at the Cluj-Napoca National Opera and featured architect Peter Zumthor in conversation with poet Liliana Ursu and architect Kázmér Kovács. The event was designed as a dialogue and marked the closing of the festival’s conference program.

The discussion focused on key themes in Peter Zumthor’s work, with an emphasis on architecture’s emotional and sensory impact, in line with the DIVERSECITY theme. There were no formal presentations, and the exchange was moderated by Kázmér Kovács. The audience – students, academics, architects, and festival guests – filled the Opera hall, creating a focused and attentive atmosphere. The session marked the official conclusion of the FAST 2024 TALKS program.

About the guests:

Peter Zumthor, born in 1943 in Basel, Switzerland, works with a team of around thirty collaborators in the alpine village of Haldenstein. He is internationally known for buildings such as Kunsthaus Bregenz, Therme Vals, the Kolumba Museum in Cologne, and the Steilneset Memorial in Vardø.

Liliana Ursu is a poet, essayist, translator, and university professor.

Kázmér Kovács is an architect, professor, and researcher in the field of architecture.

 

Galerie foto (credits fotograf oficial FAST: Festival for Architecture Schools of Tomorrow 2024)

     

RO/ Pe 2 noiembrie, Ordinul Arhitecților din România, a organizat în parteneriat cu Filiala Teritorială Transilvania a Ordinul Arhitecților din România, Primăria și Consiliului Local Cluj-Napoca, o dezbatere cu tema „Concursul de arhitectură ca standard pentru investițiile publice”. Dezbaterea a făcut parte din FAST: Festival for Architecture Schools of Tomorrow.  Toți președinții filialelor teritoriale ale OAR, prezenți la dezbaterea de la Cluj-Napoca, au agreat: costurile și capacitatea instituțională sunt impedimentele care stau în calea organizării mai multor concursuri și a diversificării formelor prin care ele sunt organizate. Numărul de concursuri de arhitectură trebuie extins, dar pentru asta e nevoie de sporirea capacității administrative, simplificarea legislației și a temelor de concurs, cu impact direct asupra costurilor de participare pentru birourile de arhitectură.

Evenimentul și-a propus să sublinieze importanța concursurilor de arhitectură în contextul investițiilor publice, prezentând exemple de bune practici, avantaje și provocări din toate zonele țării, nu doar din Cluj-Napoca.

”Trebuie extins numărul de concursuri. OAR se ocupă de organizarea de concursuri tocmai pentru a construi această bună practică, pentru a crea o metodă care e aplicabilă în România în condițiile legislației noastre și ale capacității instituționale care există în țară.Ne interesează toate formele de concurs și sperăm să ajungem să le putem face. Ne-am concentrat pe concursul deschis pentru că oferă terenul plat de concurență pentru orice fel de birou de arhitectură. Avem concursuri câștigate de birouri cu arhitecți foarte tineri care nu ar fi avut altfel acces la comandă publică de această anvergură și complexitate. Există și se practică în lume concursuri și sub alte forme: de la cel de idei, până la cele cu invitați. Acestea sunt mai dificile pentru că nu depind numai de noi și presupun costuri și mai mari de organizare.” arh. Ștefan Bâlici, președintele OAR

Întrebarea care a deschis seria de discuții a fost ”De ce sunt necesare concursurile de arhitectură?”. Iar răspunsul unanim a fost: pentru că, în comparație cu alte metode de achiziții publice, e cel mai probabil să aibă rezultate de calitate. Este o metodă transparentă și inovatoare de selectare a proiectelor pentru investițiile publice, asigurând un standard ridicat de calitate și sustenabilitate în arhitectură. O metodă care însă nu e lipsită de probleme.

”Contractarea prin concurs de soluții a proiectării pentru investițiile publice (mari) trebuie să devină regulă. Astăzi este doar o excepție. Asta a fost o concluzie importantă. De asemenea, am concluzionat că e nevoie de o actualizări în concursul de arhitectură: de o ancorare în realitatea fiecărei zone, de implicarea mult mai multor colegi atât la nivel local, cât și la nivel național, de implicarea colegilor din administrație, de identificarea acelor puncte în care legislația trebuie adaptată, de a găsi noi soluții prin care să putem promova concursul de arhitectură, să atragem cât mai mulți oameni în a susține această modalitate care poate asigura calitatea mediului construit, calitatea obiectului de arhitectură și un mediu urban sau rural pe care îl visăm cu toții”. arh. Daniela Maier, președinte Filiala Teritorială Transilvania a OAR 

Arh. Mirona Crăciun, coordonator Concursuri Ordinul Arhitecților din România, a evidențiat, printr-un studiu bazat pe analiza concursurilor realizate cu implicarea OAR, faptul că durata de la idee la finalizarea unui proiect este mult mai mică acolo unde administrația, comunitatea profesională și comunitățile locale colaborează pe tot parcursul derulării proiectului.

”Sunt orașe importante care au preluat acest demers de realizare a concursurilor de soluții. Am știut chiar de la primul concurs că, dacă ne ținem de el, va deveni un exemplu de bune practici la nivel național. Împreună cu OAR, cu universitățile, dacă vom găsi soluții legislative mai bune față de ce este acum, ne implicăm să le rezolvăm sau, poate, să mai tăiem din legislație dacă e cazul. Într-adevăr, noi am pornit cu proiecte mici, pentru a demonstra cât de important e un concurs. Dar trebuie să pregătim din timp concursurile mai mari, e de datoria noastră să explicăm de ce e nevoie de o pregătire solidă, de proiecte gândite din timp și pe termen lung. Dacă aștepți să apară programul de finanțare și abia apoi să faci concursul, pierzi momentul și finanțarea.” Ovidiu Cîmpean, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

 

Mai jos regăsiți o parte dintre opiniile specialiștilor prezenți la dezbatere, referitoare la faptul că asigurarea calității vine cu costuri apreciabile în faza de concurs, pentru toate echipele participante și se dorește identificarea de soluții care să permită o participare cât mai largă.

 

”Cei mai importanți eroi ai concursului nu sunt câștigătorii lor așa cum crede toată lumea. A fost o perioadă în care cultura concursurilor a fost, practic, inexistentă și trebuia făcută din (aproape) nimic. Nu am inventat noi concursurile de arhitectură. Au existat niște momente mult mai dificile decât acum. Dacă ceva nu merge bine într-un sistem atât de complex cum este un concurs – bugetul, juriul, clientul, contractul, marketingul – atunci situația este extrem de dificilă.  Una dintre cele mai mari critici pe care le aduc la concursurile din România este că nu dau premiul I. De fapt, un contract nu este un premiu, este o responsabilitate, și mai mult de muncă. Cei care promovează concursurile sunt niște persoane extrem de abile care au contactele lor cu liderii administrației și reușesc să discute și să convingă. Dacă asta nu se întâmplă, nu se ajunge la negociere.”  arh. Șerban Țigănaș, decanul Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul UTCN, președinte OAR în perioada 2010-2018

 

”Demersul de a face concursuri de arhitectură nu se potrivește oricui. Este necesar un nivel de prosperitate a comunității ca să poți să-ți asumi această cheltuială” arh. Daniel Panait, președinte OAR Bihor
”E dificil când ești într-o țară în care studiul de fezabilitate e egal cu proiect tehnic. Înțelegerea nivelului de livrare la concurs este o problemă care duce și în zona de negociere la o dificultate suplimentară de a semna contractul.  arh. Alexandru Găvozdea, președinte OAR în perioada 2018-2022

”Pentru o filială mică, efortul de a crea o echipă de concurs prin forțe proprii nu este accesibil. Este esențială experiența naționalului. Ideea de a susține singuri un astfel de concurs nu este posibilă peste tot. ” arh. Alexandru Răuță, președinte Filiala Teritorială Argeș a OAR

”Participarea la un concurs este un efort absolut zdrobitor pentru o firmă de arhitectură, iar șansele de a-l câștiga sunt, de multe ori, de 1 la 30! A crescut foarte mult volumul de lucru și din cauza acestei concurențe acerbe între birouri, nu doar a nivelului crescut al cerințelor beneficiarilor.” arh. Silviu Aldea — Atelier MASS

 

Mai jos regăsiți o parte dintre opiniile specialiștilor prezenți la dezbatere, referitoare la o potențială soluție pentru extinderea capacității de organizare, propusă în cadrul dezbaterii „Concursul de arhitectură ca standard pentru investițiile publice”, și anume: crearea de echipe dedicate de concurs în fiecare filială. 

”Totul se leagă de pregătirea – nu numai la noi, ci și la administrație – de oameni și de continuitate. Și aici cred că este foarte util ca un președinte de filială să fie convins că este bine să se facă concursuri. Noi, ca organizații, trebuie să ne bugetăm oameni care nu sunt supuși schimbării. Filialele trebuie să aibă oameni care sunt dedicați concursului și care, la schimbarea mandatului, să nu plece. Atunci vom avea șanse să creștem la nivelul teritoriului echipe care să ducă know-how-ul și toate relațiile pe care și le face administrația cu piața mai departe.” arh. Daniel Tellman, președinte Filiala Teritorială Timiș a OAR 

 

”Vreau să reamintesc că suntem la un festival al studenților. Iar, din panelul acesta de discuții, cel puțin două drumuri de viitor se identifică pentru ei: arhitect în administrație și arhitect care să lucreze în filiale, în organizații, în grupuri dedicate pentru concursuri” arh. Daniela Maier, președinte Filiala Teritorială Transilvania a OAR

Alte nevoi identificate de mai mulți dintre participanții la dezbatere au fost: organizarea de mai multe dezbateri în faza incipientă, de temă a concursurilor și atragerea de cât mai mulți susținători pentru promovarea lor atât în rândul autorităților, cât și a publicului larg. ”Cu toții ne dorim proiecte de calitate. Ca reprezentant al autorității îmi doresc, în primul rând, proiecte fezabile. Mă gândesc, în primul rând, dacă un proiect este realizabil, dacă se încadrează în prevederile regulamentare, în bugetul preconizat. E nevoie de multă implicare a publicului în organizarea acestor concursuri, mai ales la faza anterioară demarării acestor concursuri, la faza de elaborare a temei de proiectare. Avem rezultate foarte bune la multe concursuri, proiecte apreciate de specialiști dar pe care publicul nu le percepe așa cum ne-am dori. Acest proces de consultare publică trebuie făcut încă de la faza pregătitoare”. arh. Andreea Mureșan, șef serviciu Strategii Urbane, Primăria Municipiului Cluj-Napoca

”Din perspectiva concursurilor de la Brașov, aș constata faptul că niciunul nu s-a concretizat încă. Apar niște probleme în spațiul public care se referă la solicitări de clarificare adresate, în general, organizatorului, care ar trebui dezbătute și clarificate. Noi suntem preocupați să informăm mai bine publicul larg cu privire la procedurile de concurs. Avem disponibilitatea de a ne așeza la masa discuțiilor și de a aduce la cunoștință publicului larg toate aspectele organizării unui concurs. E datoria noastră de a da niște explicații și de a liniști comunitatea”.  arh. Răzvan Dracea, președinte Filiala Teritorială Brașov – Covasna – Harghita a OAR 

 

”Noi ne uităm cu invidie către Cluj și către numărul mare de concursuri pe care Ordinul de aici și Primăria de aici au reușit să le pună pe roate. În Timișoara s-au făcut trei concursuri. Îmi dau seama că sunt niște aspecte care țin de partenerul de discuție pe care-l ai.”

arh. Daniel Tellman, președinte Filiala Teritorială Timiș a OAR
”Am ratat ocazia de a-i crea administrației din Oradea pofta de concursuri, ca la Cluj. Am ratat-o și noi, profesia, și administrația. Eu am sperat că această concurență regională între bihoreni și clujeni să-i determine și pe cei din Bihor să arate că ei pot mai bine. Administrația a preferat să facă aceste concursuri fără Ordinul Arhitecților sau al organizațiilor profesionale”. arh. Daniel Panait, președinte Filiala Teritorială Bihor a OAR

”Concursul de la Sibiu pentru Piața Cibin s-a întâmplat printr-o conjunctură – fericită sau nefericită. Acest concurs este rezultatul altuia, organizat de Primăria Sibiu, care a ieșit prost. Au încercat să se apropie ei de noi ca să promovăm concursul. Atunci am reacționat, am cerut ajutorul Ordinului Național. Situația este similară cu cea de la Oradea.” arh. Cristian Șandru, președinte Filiala Teritorială Sibiu-Vâlcea OAR

”S-au organizat și la București 5 concursuri apreciate dar, în București, Clujul a fost mereu dat ca exemplu. În București însă lucrurile sunt foarte complicate. Ne-am dus la fiecare primar, la fiecare reprezentant al administrației locale și o parte dintre ei au fost deschiși spre concursul de arhitectură. În special câteva sectoare și-au dorit această procedură și le mulțumim pentru asta. Deschiderea primarilor de sector spre această modalitate de achiziție a fost susținută de efortul nostru. Dintre cele 5 concursuri, unul este în faza de implementare și unul este finalizat. E o luptă continuă pentru noi, un efort foarte mare. Lucrurile sunt atât de complicate încât aproape nici nu te bucuri când primești rezultatul. Tu, ca organizator. Atât de greu este. Peste 70% dintre proiecte se datorează, în primul rând, efortului foarte mare al filialelor și al președinților lor.” arh. Emil Ivănescu, președinte Filiala Teritorială București a OAR

Concluziile dezbaterii 

Discuția despre viitorul concursurilor de arhitectură a evidențiat mai multe probleme și soluții posibile. S-a remarcat existența unor limitări semnificative impuse de legislație și de capacitatea instituțională, atât a OAR și filialelor sale, cât și a autorităților locale implicate. Un alt aspect crucial este nevoia de dezbateri mai ample în faza de elaborare a temei de concurs, având în vedere dificultatea de a găsi specialiști capabili să creeze astfel de teme, aceștia fiind extrem de rari. Totodată, este necesară creșterea gradului de conștientizare în rândul autorităților publice privind utilitatea concursurilor și organizarea unui număr mai mare de astfel de competiții.

S-a subliniat importanța popularizării procedurilor de concurs, reducerea costurilor de participare și clarificarea cerințelor din temele de concurs, pentru a le face mai accesibile și bine definite. De asemenea, ar fi utilă includerea unor indicații specifice în teme, precum stabilirea unui unghi comun de reprezentare pentru toți participanții. Sistemul de organizare a concursurilor necesită, la rândul său, o rafinare, în special din perspectiva costurilor implicate, pentru a evita problemele de etică sau concurența neloială.

S-a evidențiat o lipsă de vizibilitate a ideilor valoroase din proiectele neparticipante, care rămân în mare parte necunoscute în afara birourilor unde sunt concepute. Aceste idei ar trebui să fie mai bine promovate, discutate și valorificate. Totodată, este esențială implementarea unui sistem de feedback deschis și constructiv între toți participanții la un concurs. S-a propus, de asemenea, organizarea mai frecventă a concursurilor de idei care nu se finalizează cu investiții, oferindu-le astfel o oportunitate inclusiv studenților, care adesea contribuie voluntar la aceste procese.

Un alt obiectiv pe termen mediu și lung ar fi convingerea mediului privat să adopte modelul concursurilor de arhitectură pentru proiectele lor, după exemplul administrațiilor publice și al unor asociații care au început să aprecieze această practică.

Evenimentul a fost organizat de Ordinul Arhitecților din România, împreună cu Filiala Teritorială Transilvania a Ordinului Arhitecților din România, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Municipiul Cluj-Napoca și a fost parte din FAST: Festival for Architecture Schools of Tomorrow.

 

EN/ On November 2nd, the Order of Architects of Romania (OAR), in partnership with the Transylvania Territorial Branch of OAR and with the support of Cluj-Napoca City Hall and Local Council, organized a debate titled “The architectural competition as a standard for public investments.” The event was part of FAST: Festival for Architecture Schools of Tomorrow. All presidents of OAR’s territorial branches present at the debate in Cluj-Napoca agreed that the main obstacles to organizing more architectural competitions and diversifying their formats are related to costs and limited institutional capacity. Increasing the number of competitions is a shared goal, but it requires enhancing administrative capacity, simplifying legislation and competition briefs, and reducing the participation costs for architecture offices.

The debate aimed to emphasize the importance of architectural competitions in the context of public investments, showcasing good practices, benefits, and challenges from across the country, not just from Cluj-Napoca.

“We need to expand the number of competitions. OAR organizes competitions precisely to develop this good practice, to create a method that can be applied in Romania, in line with our legislation and current institutional capacity. We are interested in all competition formats and hope to be able to organize them. We’ve focused on open competitions because they offer a level playing field for all architecture offices. Some have been won by very young teams who would not have otherwise had access to public contracts of such scale and complexity. Other types of competitions also exist globally—from ideas competitions to invited competitions. These are more difficult because they don’t depend solely on us and involve even higher organizational costs.” – Ștefan Bâlici, President of OARThe debate opened with the question: “Why are architectural competitions necessary?” The unanimous answer was: because, compared to other procurement methods, competitions are more likely to produce high-quality results. They represent a transparent and innovative method of selecting projects for public investments, ensuring high standards in architectural quality and sustainability—though not without challenges.“Design procurement through competitions for (major) public investments should become the rule. Today, it remains the exception. That was an important conclusion. We also agreed that competitions need to be updated: grounded in local realities, with greater involvement from peers at both local and national levels, and from colleagues in public administration. We need to identify legislative bottlenecks and find ways to promote competitions and gain support for a method that can ensure quality architecture and the urban or rural environments we all aspire to.” – Daniela Maier, President of OAR Transylvania BranchArchitect Mirona Crăciun, Competition Coordinator at OAR, presented a study showing that the time from concept to project implementation is significantly shorter when administration, professional communities, and local communities collaborate throughout the process.“There are major cities that have adopted solution competitions. From the first competition, we knew that if we stayed the course, it could become a national model of good practice. Together with OAR and universities, if we manage to improve legislation, or simplify it if needed, we are committed to doing so. We started with small projects to prove the value of competitions. But we must prepare bigger competitions in advance. If you wait for funding to become available and only then launch the competition, you’ve missed your chance.”
– Ovidiu Cîmpean, State Secretary, Ministry of Investments and European Projects

The event highlighted how quality requires investment, particularly in the competition phase, and the need to make participation more accessible:

“The real heroes of competitions are not the winners, as people often think. There was a time when competition culture was almost nonexistent and had to be built from scratch. We didn’t invent architectural competitions. But if something goes wrong in such a complex system—budget, jury, client, contract, marketing—the situation becomes extremely difficult. One major criticism is that competitions in Romania sometimes do not award first prizes. But a contract is not a prize—it’s a responsibility and a lot more work. Those who promote competitions are highly skilled people who know how to communicate with public leaders and persuade them. Without that, no negotiation takes place.” – Șerban Țigănaș, Dean, Faculty of Architecture and Urbanism UTCN, former OAR President (2010–2018)“Not every community can afford to hold architectural competitions. You need a certain level of prosperity to support this type of expenditure.” – Daniel Panait, President of OAR Bihor“In Romania, the feasibility study is often treated as equivalent to the technical project. This misunderstanding affects the level of deliverables in competitions and complicates contract negotiations.” – Alexandru Găvozdea, OAR President (2018–2022)“For small branches, building a dedicated competition team using internal resources is not feasible. National-level experience is vital. Supporting a competition alone is simply not possible everywhere.” – Alexandru Răuță, President of OAR Argeș Branch“Participating in a competition is an overwhelming effort for architecture firms, with winning odds sometimes as low as 1 in 30. The workload has increased dramatically—not just due to client demands, but also intense competition between firms.” – Silviu Aldea, Atelier MASS

A proposed solution was the creation of dedicated competition teams in each branch:

“It all comes down to preparation—ours and the administration’s—and continuity. It’s essential that a branch president is committed to competitions. Branches need dedicated people who aren’t affected by leadership changes. That’s the only way we can build local teams to carry knowledge and relationships forward.” – Daniel Tellman, President of OAR Timiș Branch“Let’s not forget we are at a student festival. At least two future career paths emerged from this panel: working as an architect in public administration or within organizations and competition teams.” – Daniela Maier, President of OAR Transylvania Branch

Additional needs identified included organizing more debates during the early (brief-setting) phase of competitions and attracting more supporters among both public authorities and the general public:

“We all want quality projects. But as a public official, my priority is feasibility. I want projects that can be implemented, that meet regulatory standards and fit within the allocated budget. Public involvement is crucial—especially in the initial design brief phase. Some of our winning projects are appreciated by specialists but misunderstood by the public. We need public consultations much earlier in the process.” – Andreea Mureșan, Head of Urban Strategies, Cluj-Napoca City Hall“In Brașov, none of the competitions have materialized yet. Questions from the public need to be addressed openly. We are committed to improving transparency and public awareness about how competitions work.” – Răzvan Dracea, President of OAR Brașov–Covasna–Harghita Branch“We look to Cluj with envy—the number of competitions organized by the local branch and city hall is impressive. In Timișoara, we’ve held only three competitions. Much depends on having the right discussion partner.” – Daniel Tellman, OAR Timiș Branch“We missed the chance to spark interest in competitions in Oradea, unlike in Cluj. Both the profession and the administration missed it. I hoped regional rivalry would push Bihor to compete. But the local authority chose to run competitions without OAR or any professional organization.” – Daniel Panait, OAR Bihor Branch“The Cibin Square competition in Sibiu happened under special circumstances. It followed another failed competition organized by the City Hall. They turned to us afterward, and we reached out to the national OAR. It’s similar to the Oradea situation.” – Cristian Șandru, OAR Sibiu–Vâlcea Branch“In Bucharest, we’ve organized five well-received competitions. But Cluj is always the benchmark. In Bucharest, it’s more complicated. We’ve reached out to every mayor and local authority rep. Some were open to architectural competitions—especially a few sectors—and we’re grateful. From those five competitions, one is being implemented and one is complete. It’s a continuous struggle. Things are so difficult that you barely feel joy when the results come in—just exhaustion. Over 70% of projects succeeded due to the massive effort of our branches and their presidents.”
– Emil Ivănescu, President of OAR Bucharest Branch

Conclusions

The discussion on the future of architectural competitions revealed both challenges and potential solutions. Key obstacles include restrictive legislation and limited institutional capacity across both OAR and local administrations. A significant issue is the lack of specialists capable of writing competition briefs—experts who are few and far between.

There is a clear need for:

• More awareness among public authorities about the benefits of competitions.
• Simplified and better-defined briefs with cost-conscious participation requirements.
• Popularizing procedures and improving visibility for valuable ideas that don’t win or get implemented.
• Open feedback systems among participants.
• More frequent idea competitions that don’t necessarily lead to investment projects, thus enabling student involvement.
• Encouraging the private sector to adopt architectural competitions as a method for their own projects.

The event was organized by the Order of Architects of Romania and its Transylvania Branch, with the support of the City Hall and Local Council of Cluj-Napoca, as part of FAST: Festival for Architecture Schools of Tomorrow.

 

Galerie foto (credits fotograf oficial FAST: Festival for Architecture Schools of Tomorrow 2024)

RO/ Ediția a doua a festivalului FAST – Festival for Architecture Schools of Tomorrow, desfășurată la Cluj-Napoca, a găzduit un moment de referință pentru învățământul de arhitectură din România: Conferința Decanilor Facultăților de Arhitectură. Sub titlul DIVERSECITY Architecture Deans Conference, reuniunea a adus împreună decanii celor cinci școli de arhitectură din țară pentru o discuție deschisă despre viitorul educației de arhitectură și despre rolul diversității în formarea profesională a noii generații de arhitecți.

Discuția a pus în lumină provocările actuale din învățământul de arhitectură, dar și potențialele strategii comune pentru adaptarea curriculei și abordărilor pedagogice la schimbările sociale, climatice și tehnologice. Au fost abordate teme precum sustenabilitatea, internaționalizarea studiilor, relația dintre școli și orașe, dar și rolul arhitecturii în societatea contemporană.

Un element special al conferinței a fost dialogul direct între decani și studenți, care au adresat întrebări punctuale despre reformele universitare, echitatea accesului la resurse și oportunitățile de implicare profesională timpurie. Această deschidere a generat un schimb autentic de perspective, subliniind importanța unei guvernanțe participative în educație.

Evenimentul s-a încheiat cu formularea unor concluzii-cheie și direcții strategice pentru viitorul apropiat, marcând un pas important spre o rețea academică mai colaborativă și mai conectată la realitățile profesiei.

 

EN/ The second edition of FAST – Festival for Architecture Schools of Tomorrow, held in Cluj-Napoca, featured a key event for architectural education in Romania: the Architecture Deans Conference, titled DIVERSECITY Architecture Deans Conference.

The session brought together the deans of Romania’s five architecture schools for an open discussion on the future of architectural education and the role of diversity in shaping the profession. Topics ranged from curricular innovation, sustainability, and international collaboration, to the evolving relationship between schools and the cities they are part of.

A highlight of the conference was the interactive dialogue with students, who raised thoughtful questions about university reforms, equitable access to resources, and early professional engagement. This exchange created a rare moment of transparency and shared responsibility, emphasizing the importance of inclusive and participatory governance in education.

The conference concluded with key takeaways and proposed strategies for responding to the challenges facing architecture schools today, aiming to build a stronger, more connected academic landscape rooted in collaboration and relevance.

 

Galerie foto (credits fotograf oficial FAST: Festival for Architecture Schools of Tomorrow 2024)

         

RO/ Ca la fiecare ediție FAST, conferința științifică a adus împreună profesori, cercetători și doctoranzi pentru un schimb de idei despre rolul arhitecturii într-o societate în continuă transformare. Ediția din 2024 a fost găzduită în fosta Casă de Modă din Cluj-Napoca – transformată în TU Hub – un spațiu simbolic perfect pentru tema propusă: Fashion(ed) House. Architectures of Coexistence in Diversecity. Pe parcursul a două zile, 38 de participanți au susținut prezentări în patru sesiuni tematice – fie ca keynote speakers, fie prin postere științifice. Conținutul a traversat teme precum inovația pedagogică, sustenabilitatea locuirii, estetica spațiului și reinterpretarea moștenirii moderne în context contemporan.

Ziua 1 – Educație, estetică și locuirea contemporană
Prima sesiune, „Stances Around a Zeitgeist”, a adus în prim-plan noi metode de învățare colaborativă în arhitectură, estetica artizanală și relația dintre modă, ornament și cunoaștere în proiectarea contemporană. Prezentările au fost susținute de cadre și studenți ai universităților din București, Oradea, Cluj și Debrecen, acoperind teme precum:

• inovația sustenabilă în atelierele studențești,
• ornamentul digital și relația dintre modă și arhitectură,
• estetica artizanală în contrast cu artefactele la modă.

Cea de-a doua sesiune, „Modelling and Fashioning Housing”, a explorat formele locuirii moderne, în special în contexte urbane dense și teritorii periurbane. Prezentările au abordat:

• strategii sustenabile pentru locuințele sociale din Atena (1950–1970),
• micro-locuirea și „tiny houses” ca opțiuni inteligente,
• percepția utilizatorului asupra mediului construit,
• modele de locuire în Cluj sau în mediul rural transilvănean.

Posterele științifice din prima zi au completat prezentările prin subiecte vizuale și concise, evidențiind teme precum spațiul minor, formwork textil sau tensiuni între restaurare și design.

Ziua 2 – Modernități contestate și spații narative
Sesiunea a treia, „Negotiated and Contested Modernities”, a adus în atenție reinterpretări critice ale modernismului, rolul concursurilor de arhitectură și conflictele dintre tendințele vechi și noile aspirații urbane. Printre subiectele tratate s-au numărat:

• transformările industriei textile din Banat,
• competițiile ca generatoare de „modă arhitecturală”,
• influența discursului utopic/distopic în proiecte speculative precum NEOM.
• Ultima sesiune, „Represented Representations”, a adus în discuție reprezentarea vizuală și narativă a spațiului arhitectural și a memoriei colective. Participanții au analizat:
• influența expozițiilor internaționale asupra arhitecturii locale,
• raportarea literaturii la peisajul construit,
• modernizarea rurală reflectată în romanul Ion.

Cele patru sesiuni au fost completate de momente de dialog deschis și Q&A, în care participanții au discutat ideile propuse și au conturat direcții de cercetare viitoare. Conferința științifică FAST 2024 a reconfirmat importanța dialogului interdisciplinar și a cercetării aplicate în înțelegerea noilor modele de coabitare urbană. Prin varietatea temelor și a instituțiilor participante, evenimentul a consolidat o comunitate activă de cercetători preocupați de transformările arhitecturii în raport cu societatea și cultura contemporană.

 

EN/ As with every edition of the FAST festival, the scientific conference brought together professors, researchers, and PhD students for an exchange of ideas on the role of architecture in a rapidly changing society. The 2024 edition was hosted in the former Fashion House of Cluj-Napoca – now transformed into the TU Hub – a symbolic venue perfectly aligned with the conference theme: Fashion(ed) House. Architectures of Coexistence in Diversecity.

Over the course of two days, 38 participants delivered presentations across four thematic sessions – either as keynote speakers or through scientific posters. The content addressed topics ranging from pedagogical innovation and sustainable housing to spatial aesthetics and the reinterpretation of modern heritage in contemporary contexts.

Day 1 – Education, aesthetics, and contemporary living
The first session, Stances Around a Zeitgeist, brought forward new approaches to collaborative learning in architecture, artisanal aesthetics, and the connections between fashion, ornament, and knowledge in contemporary design. Presentations were delivered by faculty members and students from universities in Bucharest, Oradea, Cluj, and Debrecen (Hungary), and covered topics such as:

• sustainable innovation in student workshops,
• digital ornament and the relationship between fashion and architecture,
• artisanal aesthetics in contrast with trendy artefacts.

The second session, Modelling and Fashioning Housing, focused on contemporary forms of housing, especially in dense urban environments and peri-urban territories. Presentations addressed:

• sustainable strategies for social housing in Athens (1950–1970),
• micro-housing and tiny houses as thoughtful design solutions,
• user perspectives on the identity of the built environment,
• residential models in Cluj and the rural areas of Transylvania.

The first day also featured a poster session that complemented the keynotes with concise visual research, exploring themes such as minor space, textile formworks, and tensions between design and restoration.

Day 2 – Contested modernities and spatial narratives
The third session, Negotiated and Contested Modernities, highlighted critical reinterpretations of modernism, the role of architectural competitions, and the tensions between past legacies and future urban aspirations. Key topics included:

• the evolution of the textile industry in the Banat region,
• architecture competitions as drivers of aesthetic trends,
• utopian/dystopian discourse in speculative projects like NEOM.
• The final session, Represented Representations, explored visual and narrative approaches to architectural space and collective memory. Participants examined:
• the influence of international exhibitions on local architectural identities,
• the relationship between literature and the built environment,
• rural modernization reflected in Romanian literature, including the novel Ion.

All four sessions were followed by Q&A discussions, creating space for open dialogue and outlining directions for future research.The FAST 2024 Scientific Conference reaffirmed the importance of interdisciplinary dialogue and applied research in understanding emerging models of urban coexistence. Through the diversity of its themes and participating institutions, the event strengthened a vibrant community of researchers engaged with architecture’s evolving relationship to contemporary society and culture.

 

Galerie foto (credits fotograf oficial FAST: Festival for Architecture Schools of Tomorrow 2024)