ArchiTheatre – „Pe metru pătrat”, o piesă de teatru creată special pentru FAST 2024 / ArchiTheatre – Square Meter, a theatre piece created especially for FAST 2024

RO/ Ediția a doua a FAST a adus ceva inedit pe scena Operei Naționale din Cluj-Napoca: premiera spectacolului ArchiTheatre – Pe metru pătrat, creat special pentru festival de o echipă clujeană de teatru. Seara de vineri, 1 noiembrie 2024, s-a încheiat astfel într-o notă artistică, după o zi intensă de conferințe, discuții și explorări urbane.

Spectacolul, cu dramaturgia semnată de Ioana Toloargă și regia lui Robert Kocsis, a adus în prim-plan relația dintre arhitectură și viața de zi cu zi, punând sub lupă universul profesiei, spațiile în care trăim și felul în care le înțelegem. Elementele scenografice gândite de Dragoș Moldovan, muzica originală compusă de Eduard Crucianu și mișcarea scenică coordonată de Sabina Lazăr au completat o experiență scenică coerentă și expresivă.

Distribuția – formată din Eduard Crucianu, Sabina Lazăr, Leo Chionac, Ilinca Petra Meșter și Petra Panait – a adus în fața publicului un spectacol dinamic, cu accente de umor și reflecție, construit în jurul unor întrebări esențiale despre meseria de arhitect și locul arhitecturii în societate. Pe metru pătrat a fost întâmpinat cu aplauze și a încheiat în forță cea de-a doua zi a festivalului.

EN/ The second edition of FAST brought something unexpected to the stage of the Romanian National Opera in Cluj-Napoca: the premiere of the play ArchiTheatre – Pe metru pătrat, specially created for the festival by a local theatre team. On the evening of Friday, November 1st, 2024, the day came to a close on an artistic note, after a full schedule of talks, debates, and urban explorations.

Written by Ioana Toloargă and directed by Robert Kocsis, the performance explored the relationship between architecture and everyday life, delving into the world of the profession, the spaces we inhabit, and how we relate to them. The scenography by Dragoș Moldovan, original music by Eduard Crucianu, and movement direction by Sabina Lazăr all contributed to a cohesive and expressive stage experience.

The cast – Eduard Crucianu, Sabina Lazăr, Leo Chionac, Ilinca Petra Meșter, and Petra Panait – delivered a dynamic performance blending humor and reflection, structured around essential questions about the role of architects and the place of architecture in society. Pe metru pătrat was warmly received and brought a vibrant close to the second day of the festival.

 

Galerie foto (credits fotograf oficial FAST: Festival for Architecture Schools of Tomorrow 2024)