În cadrul FAST ne bucurăm să vă oferim ocazia de a vedea orașul Cluj-Napoca din multiple perspective prin intermediul tururilor de arhitectură organizate pe toată durata festivalului. Aveți ocazia să parcurgeți împreună cu cadrele didactice din cadrul școlii gazdă și cu invitații noștri, locuri unice din oraș, cum ar fi: centrul orașului, cu toate inălțimile sale, de la aticurile lăcașelor de cult (biserica reformată de pe Kogălniceanu, biserica unitariană) la subsolurile medievale; cimitirul central, care prezinta o diversitate arhitecturală specială in relație cu perioadele istorice prin care a trecut; clădiri și spații urbane care oferă un context larg asupra dezvoltării istorice a orașului, secol după secol; fostul cinema Steaua Roșie, cunoscut și ca cinema Edison, pentru iubitorii de jazz și vestigii arhitecturale postbelice care ilustrează arhitectura modernistă a orașului prin 3 locații iconice (Casa cu Mode, Piața Mihai Viteazul, Palatul Telefoanelor). Pe lângă acestea, se vor organiza și un tur nocturn ce explorează relația orașului cu viața de noapte și un art crawl care caută să analizeze relația dintre film și arhitectură.
Joi 31.10.2024 ora 14:00 vă propunem următoarele:
Cluj and Its Lights cu Ionuț Julean
Primul eveniment care deschide seria de tururi de arhitectura din cadrul #FAST2024 este Cluj and Its Lights, alături de Ionuț Julean, profesor de istoria arhitecturii la Facultatea de Arhitectură și Urbanism: Propunem un traseu cultural și instituțional, care constă în vizitarea unor clădiri reprezentative ale orașului din perspective neconvenționale. Începem din interior, în inima celei mai vechi scene lirice din România, prin lumea misterioasă a realității false a scenografiei (viața sub lumina reflectoarelor), urmată de ambianța spectacolului social în foaierul care încă evocă viața în Belle Époque (viața orașului în lumina candelabrelor). Pornim apoi spre sacru, prin Catedrala Ortodoxă, un vestigiu al ingeniozitatii arhitecturii interbelice (accentuând deschiderea spațiului sacru prin lumină către transcendentă), urmată de Biserica “Sfântul Mihail”, unde vom descoperi şase secole de artă sacră şi arhitectură occidentală (aici, în centrul agitaţiei urbane, în lumina vitraliilor, orașul își revendică liniștea). Tot spectacolul urban va putea fi observat la finalul turului printr-o panoramă asupra orașului de pe turnul bisericii. Link inscriere: https://forms.gle/Z8aEL3AiPWRscTNKA
The Roofs as an Urban Identity: Attics Of The ”St. Michael” Church and The Reformed Church cu Imola Kirizsan
Al doilea tur este conex celui anterior, prin abordarea sa asupra sferei sacre. Imola Kirizsan, prin turul ei intitulat The Roofs as an Urban Identity: Attics Of The ”St. Michael” Church and The Reformed Church, ne prezintă a 5-a fațadă a orașului, acoperișurile, care definesc silueta urbană. Ele modelează felul în care orașul este perceput de departe, lăsând o impresie vizuală de durată care contribuie la identitatea sa estetică și culturală. De la turnul bisericii până la acoperișurile pline de detalii ale clădirilor istorice, fiecare structură se adaugă țesăturii vizuale unice a spațiului urban. Turul se va desfășura în jurul a 2 repere importante, concentrându-se pe Biserica Sf. Mihail şi Biserica Reformată de pe strada Kogălniceanu. Oferă acces rar la aticurile acestora, ambele recent restaurate la standarde excepționale, oferind participanților o perspectivă nouă asupra acestor capodopere arhitecturale. Link inscriere: https://forms.gle/SyMjUVM7V7aUVqFo8
Night Architecture Tour cu Andi Daisler
În noaptea de Halloween, Andi Daiszler ne oferă un tur ghidat nocturn prin zona centrală a orașului Cluj-Napoca, unde vom explora relația dintre arhitectură și noapte și vom observa modul în care cele două se combină, pentru a analiza cum putem îmbunătăți experiența fiecăruia. În urma turului se va organiza o sesiune de discuții pe baza celor observate. Andi Daiszler este activist, manager de proiecte culturale și fondator al Lights On Romania, unul dintre cele mai mari festivale de lumină din Europa de Sud-Est. Andi explorează adesea conceptul de night culture și încearcă să explice modul în care diverse activități culturale pot juca un rol vital în dezvoltarea spațiilor urbane în viitor. Link inscriere: https://forms.gle/Wh2P8F3UWSokgjiZ9
Vineri 01.11.2024 ora 14:00 vor fi următoarele tururi:
Between the City Walls of Cluj cu Ionuț Julean
În ziua cu numărul trei de festival, vă invităm să luați parte la turul Between the City Walls of Cluj cu Ionuț Julean (prin înscriere), pentru a savura împreună o parte din comorile orașului. Pe lângă istoria amplă a acestuia, Cluj-Napoca a fost martorul multor transformări urbane, evoluând spectaculos de la un mic perimetru fortificat în jurul primei biserici parohiale, la un complex urban impresionant de aproximativ 45 ha. De la un oraș comercial la unul al nobilimii și elitelor, și până la titlul actual de oraș academic, suntem entuziasmați să-l explorăm pas cu pas înspre a-i cunoaște poveștile. Cum sună o plimbare cât o lecție de istorie, de cultură, de viață? Link înscriere: https://forms.gle/Wg5pYiyjXnubm3Z58
Architecture, Art, and Film with Melania Bahnă @ Art Crawl Cluj
Deoarece arhitectura e o componentă intrinsecă a vieții noastre, vă încurajăm să participați în data de 1 noiembrie (ziua 3 de FAST) la turul Architecture, Art, and Film alături de Melania Bahnă @ Art Crawl Cluj. Hai să explorăm împreună evoluția spațială și arhitecturală a cinematografului și galeriei ca expresie a condițiilor sociale, pentru a o putea dezbate împreună, indiferent dacă sunteși profesioniști în domeniu, oameni curioși sau simpli admiratori ai arhitecturii! Link înscriere: https://forms.gle/JbN7q9Yd5atp8FBF7
Sâmbătă 02.11.2024 ora 14:00 vom avea încă o serie de tururi:
Death à la Cluj cu Ionuț Julean
Clujul te așteaptă să-ți spună povestea! În cadrul turului Death à la Cluj cu Ionuț Julean, propunem o incursiune unică în istoria orașului din perspectiva eternității. Așa cum „timpul ireversibil fuge” și nimic nu este etern, tot astfel cimitirul „Házsongárd”, odinioară considerat Panteonul Transilvaniei, reflectă toate schimbările produse în arhitectura funerară a Clujului de peste trei secole. Închis în prezent și considerat monument istoric, ne așteaptă să-i descoperim trecutul tumultos și să învățăm să-i apreciem valoarea.Vizita se încheie în liniștea netulburată a marii cripte a Bisericii Iezuiților „Sfânta Treime” (prima clădire religioasă în stil baroc din Transilvania habsburgică). Link înscriere: https://forms.gle/M6TAyRgkrjyKZxCF7
Unitarian Heritage: The Unitarian Church and the House of Religious Freedom cu Imola Kirizsán
Descoperă sufletul unui oraș vibrant, în care locurile spun povești și timpurile se întălnesc, în cadrul turului Unitarian Heritage: The Unitarian Church and the House of Religious Freedom cu Imola Kirizsán. Legătura de lungă durată a Clujului cu unitarianismul oferă un patrimoniu arhitectural bogat, pe care acest tur îl explorează în profunzime. Vom avea ocazia să explorăm împreună ambele capete ale istoriei, urcând poduri și coborând în pivnițele medievale. Link înscriere: https://forms.gle/WmnxaAxbdsQ34FbP9
Docomomo RO Tour – Postwar modernism in Cluj-Napoca with Cristina Purcar, Șerban Țigănaș, Ștefania Boca and Cătălin Pop
Dacă te-ai întrebat cum să te împrietenești cu un oraș, îți spunem noi! Hai să luăm parte împreună la Docomomo RO Tour – Postwar modernism in Cluj-Napoca, alături de Cristina Purcar, Șerban Țigănaș, Ștefania Boca și Cătălin Pop, pentru a ne delecta cu arhitectură modernistă. Trei repere ne așteaptă să le descoperim atât impactul, cât și integrarea într-un context istoric bogat: de la Casa de Modă, la Complexul din Piața Mihai Viteazul și până la Palatul Telefoanelor, toate reprezentând exemple remarcabile ale arhitecturii clujene ce abia așteaptă să-și arate potențialul. Link înscriere: https://forms.gle/aydFKSkzPRpLTntw6